Mihai Munteanu sau chef Munti aşa cum este cunoscut de public, a reuşit să îi cucerească pe telespectatori după ce a câştigat emisiunea Chefi la cuţite în sezonul 6. Sub comanda lui Sorin Bontea, bucătarul a reuşit să plece acasă cu marele premiu de 30.000 de euro. De atunci, acesta a trecut prin mai multe transformări, atât profesional, cât şi fizic. Ai putea să nu îl mai recunoşti în prezent!
Chef Munti a câştigat nu doar premiul de la celebrul show culinar, ci şi o armată de oameni care îi sunt alături la orice pas. Bucătarul a dat tot ce a avut mai bun în emisiunea de la Antena 1, iar talentul său l-a dus direct în marea finală.
În 2019, atunci când a apărut pentru prima dată în faţa camerelor, Mihai Munteanu avea mai multe kilograme în plus, un alt look şi doar câteva tatuaje.
Cu trecerea timpului, bucătarul a vrut să facă unele schimbări în ceea ce priveşte aspectul fizic, astfel s-a pus pe slăbit. A dat jos mai bine de 50 de kilograme, după ce a făcut o operaţie de micşorare a stomacului. Partenera lui de viaţă i-a fost alături în tot acest timp şi l-a îndrumat la fiecare pas, mai ales că şi ea trecuse prin aceeaşi intervenţie cu un an şi jumătate înainte.
„Era normal, la un moment dat, să fac chestia asta, mai ales că am avut-o şi pe logodnica mea aproape. Ea şi-a făcut chestia asta acum un an jumate. Chiar mai dă jos şi acum. Are o mică problemă cu ronţăitul. Ea m-a îndemnat oarecum. Nu mai pot cu dietele. Am făcut chestia asta. Mi-a fost frică. 20.000 de chestii mi-au trecut prin cap. (…) Nu înţeleg lumea care-şi face operaţie şi se apucă să bage… eu mă văd pe mine acum. Nu mai pot. 20 de zile după operaţie ai dietă. Nu ai cum să bagi în tine. Un an de zile nu mai ai niciun fel de senzaţie de foame. (…) Doctorul mi-a zis că trebuie să ajung la 85 de kilograme”, povestea Chef Munti în 2019.
Mihai Munteanu și-a făcut și alte schimbări. În pozele pe care le-a publicat pe reţelele de socializare, fanii au putut observa că chef-ul şi-a acoperit braţele în întregime cu tatuaje. Doamne şi domnişoarele nu au putut să nu observe şi zâmbetul impecabil al bucătarului, după ce acesta şi-a pus faţete.
În ceea ce priveşte viaţa sa profesională, chef Munti şi-a deschis o camionetă cu mâncare. La Gourmet Street Food, bucătarul gătește cel mai des burgeri.